La doar 23 de ani, Marcel Breurer reușește să revoluționeze lumea designului proiectând un scaun complet neobișnuit pentru Europa acelor ani. Era 1925, iar lumea nu era pregătită să accepte un scaun minimalist, proiectat plecând de la oțelul tubular folosit la construirea bicicletelor. Ba chiar – la primele expuneri – oamenii au încercat să distrugă ceea ce va deveni o piesă iconică, un exponat de muzeu, un succes ce, 100 de ani mai târziu, este în continuare printre cele mai râvnite (dar și reinterpretate și falsificate) piese de mobilier. 

Arhitectul și designerul american de origine germană a atins de-a lungul prolificei sale cariere aproape fiecare aspect al designului tridimensional, de la ustensile minuscule până la clădiri impozante. Cel mai bine cunoscut pentru modelele sale emblematice de scaune, Breuer a lucrat adesea în tandem cu alți designeri, dezvoltând o practică globală înfloritoare care, în cele din urmă, i-a cimentat reputația de unul dintre cei mai importanți arhitecți ai epocii moderne. Breuer a fost dornic să testeze cele mai noi progrese ale tehnologiei și să rupă formele convenționale, adesea cu rezultate uluitoare, în același timp având ca focus proiectarea unor piese de mobilier accesibile publicului larg.

Într-un interviu cu un istoric Knoll, Marcel Breuer a descris cum a început să experimenteze cu oțelul tubular îndoit în timp ce se afla la Bauhaus. Pe vremea aceea eram mai degrabă idealist. 23 de ani. M-am împrietenit cu un tânăr arhitect și mi-am cumpărat prima bicicletă. Am învățat să merg cu bicicleta și am vorbit cu acest tânăr și i-am spus că bicicleta pare a fi o producție perfectă pentru că nu s-a schimbat în ultimii 20-30 de ani. „Ai văzut vreodată cum fac acele părți? Cum îndoaie acele ghidoane? Te-ar interesa pentru că se îndoaie ca macaroanele”, mi-a spus el.

Ideea i s-a întipărit în minte tânărului idealist interesat de transparența formei. S-a tot gândit cum ar putea folosi informația pentru a proiecta un scaun, fără sudură, doar îndoind tubulatura, astfel încât să poată fi, de asemenea, cromat în părți și asamblat. Totul era însă la nivel experiment. 

Îmi era teamă de critici. Nu am spus nimănui că fac aceste experimente de fapt. Wassily Kandinsky (pictor considerat părintele abstracționismului și coleg cu Breurer la Bauhaus, după care de altfel a fost și denumit scaunul – n.r.), a venit întâmplător în studioul meu când a fost adus primul scaun și a fost foarte interesat de scaun. Apoi Bauhaus-ul a devenit foarte interesat. Un an mai târziu, am mobilat întregul Bauhaus cu acest mobilier, a povestit Marcel Breurer.

Scaunul – inițial denumit B3 – a devenit o expresie a spiritului Bauhaus, care reduce forma la esență. În anii 80 apare în filmul 9 săptămâni și jumătate, cu Kim Basinger și Mickey Rourke, iar în prezent unul dintre primele exemplare produse este expus la Muzeul de Artă Modernă (SUA). De altfel, Breurer a fost primul arhitect care a avut o expoziție dedicată la Muzeul Metropolitan de Artă. 

Compania Knoll, un nume de referință în designul de mobilier care își leagă strâns istoria și activitatea de Bauhaus, produce încă scaunul proiectat de tânărul Breurer, după designul său original, iar diferitele variații ale tapițeriei îl fac una dintre cele mai versatile piese de mobilier ce poate fi integrată atât în designul casei, cât și al biroului.