Business Magazin - Cum vor arata birourile viitorului

Amenajarea spaţiilor de birouri reprezintă acum o adevărată provocare pentru toate companiile, indiferent de industria în care lucrează, în condiţiile în care atmosfera şi facilităţile oferite trebuie să reflecte cultura organizaţională a firmei, un factor determinant în prezent pentru atragerea angajaţilor şi reţinerea lor, mai ales în domeniul tehnologic şi media. Care sunt tendinţele care vor trasa birourile ideale în viitor?

„Oamenii merg acum la Starbucks ca să lucreze pentru că vor ceva diferit. Flexibilitatea este esenţială fiindcă oamenii lucrează de oriunde în prezent. Nu mai au nevoie de un spaţiu anume la birou, dar au nevoie să se întâlnească cu colegii. Ca atare, spaţiul de birouri trebuie să ofere acum mai multe variante”, a explicat Andrew Duncomb, director de marketing pentru regiunea EMEA (Europa, Orientul Mijlociu şi Africa) în cadrul companiei americane Herman Miller, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa de mobilier pentru birouri din lume.
Potrivit unui studiu al companiei de cercetare de piaţă şi consultanţă Leesman realizat pe plan global, peste jumătate dintre angajaţi (57%) nu se simt productivi la locul de muncă în condiţiile în care spaţiile deschise de birouri (open space) nu le oferă atmosfera necesară, caracterizată în primul rând de linişte pentru a se putea concentra în totalitate pe ceea ce au de făcut.

„Noi am studiat ceea ce fac oamenii la birou, pentru că designul interior pentru spaţiile de birouri nu se referă doar la frumuseţe, ci şi la ergonomie şi funcţionalitate. Nu este vorba doar de mobilă de birou, ci de spaţiul de birouri în sine şi de ceea ce fac oamenii în aceste spaţii. În prezent avem nevoi diferite faţă de acum 10 ani. Oamenii se schimbă şi la fel şi tehnologia”, a subliniat el. În consecinţă, în urmă cu opt ani Herman Miller a realizat un studiu pentru a vedea cum lucrează oamenii în diferite colţuri ale lumii – de pe continentul american (nord şi sud – SUA şi Brazilia) şi Europa (în special ţările nordice) până în Asia (India), la care au contribuit circa 2.000 de persoane.
„Aşa a luat naştere conceptul living office, acesta fiind practic un liant între oameni, spaţii de birouri, mobilier şi angajaţi. Abordarea living offices presupune crearea de spaţii variate şi diferite în funcţie de activităţile angajaţilor dintr-o organizaţie, spre exemplu spaţii formale pentru şedinţe, spaţii informale pentru discuţiile de după şedinţe, spaţiu pentru lucru individual, spaţiu pentru lucru în echipă, spaţii pentru creaţie şi concentrare, spaţii de relaxare şi spaţii de socializare.”

Astfel, compania americană Herman Miller, care are o tradiţie de peste 110 ani în producerea de mobilier pentru birouri, fiind inventatorul acelor cubicles (spaţii de birouri individuale separate prin panouri) în anii 1960, a creat întreaga linie de scaune, fotolii, birouri şi mese pe baza studiilor de ergonomie – domeniu de studiu care vizează adaptarea sistemelor tehnice la capacităţile umane (organizarea sistemului om - maşină - condiţii de loc de muncă). Producătorul american lucrează cu o serie de designeri renumiţi pentru a găsi cele mai bune soluţii care să rezolve problemele reale ale oamenilor şi organizaţiilor din întreaga lume. Faptul că nu are designeri proprii face ca Herman Miller să reuşească să inoveze constant, compania fiind recunoscută ca lider al inovaţiei globale în mobilier de birou, accesorii şi servicii ergonomice strategice.
Primele birouri, de la începutul anilor 1900, au fost în stilul industrial, modelul fiind preluat de la fabrici. Treptat însă, tendinţele s-au schimbat odată cu evoluţia economiilor şi avansul tehnologic, astăzi spaţiile de birouri moderne încercând mai degrabă să recreeze acele spaţii confortabile ale biroului şi sufrageriei de acasă.

„Nu mai este o linie care separă şi care face diferenţa între mobila de birou şi cea de acasă.  Designul unui spaţiu diferă acum în funcţie de tipul companiei, de oameni şi de modul de lucru al acestora. Spre exemplu, casele de avocatură şi băncile sunt cele mai rigide, mai formale în alegerile făcute pentru amenajarea spaţiilor de birouri, spre deosebire de companiile de tehnologie sau din media”, a menţionat reprezentantul Herman Miller pentru EMEA. Compania americană deserveşte această regiune prin intermediul fabricii din Melksham (Marea Britanie), unde lucrează în total circa 340 de persoane, din care 130 sunt implicate direct în procesul de producţie.
Cel mai bine vândute produse Herman Miller sunt scaunele pentru birou, acestea reprezentând 55% din livrările brandului american în EMEA. Cel mai popular model este Aeron, acesta îmbinând tehnologia cu un design unic pentru a oferi o ergonomie sporită persoanelor care îşi petrec mult timp la birou, pe scaun, prin menţinerea unei poziţii corecte a coloanei vertebrale, precum şi a întregii posturi.

În fabrica Herman Miller din Marea Britanie, care are aproape 14.000 mp, sunt asamblate zilnic aproximativ 1.000 de scaune pe zi şi 500 de birouri, producţia la capacitate maximă ajungând la 1.500 de scaune pe zi şi 800 de birouri pe zi. De acolo, mobilierul Herman Miller este trimis în peste 80 de ţări din EMEA, inclusiv în România, unde Workspace Studio este unicul dealer acreditat pe plan local pentru brandul american. Workspace Studio este printre dintre puţinii jucători de pe piaţa românească orientat către designul de tip „human-centric” care stă la baza filosofiei Herman Miller.
„Amenajările de tip human-centric, bazate pe ergonomie, reprezintă viitorul. Circa 85% dintre angajaţi asociază confortul la birou cu calitatea scaunului, conform unui studiu efectuat de Leesman pe un eşantion de 2.000 de angajaţi. În România, companiile din IT au fost primele care au înţeles puterea amenajării ergonomice a biroului pentru retenţia şi atragerea talentelor”, a menţionat Alexandru-Horaţiu Didea, managing partner în cadrul Workspace Studio, integrator de soluţii de amenajare a birourilor şi dealer autorizat unic al Herman Miller în România.
Workspace Studio oferă companiilor soluţii personalizate şi integrate, la cheie, pentru amenajarea spaţiilor de birouri, cu accent pe ergonomie şi sustenabilitate din punct de vedere financiar şi cu un design centrat pe oameni şi activităţile şi interacţiunile acestora.
„Ca să atragă angajaţii, managerii de resurse umane trebuie să asigure în primul rând un mediu de lucru plăcut, iar aceasta presupune în primul rând o amenajare de calitate a biroului. Investiţia într-un post de lucru ergonomic poate asigura retenţia angajatului. Un angajat productiv este în primul rând unul sănătos”, a punctat Alexandu-Horaţiu Didea.

Workspace Studio, companie înfiinţată în 2014, a amenajat spaţii de birouri pentru sediile locale ale mai multor multinaţionale, printre care se numără în principal cele din sectorul bancar şi din IT, precum banca americană Citibank, unicornul românesc UiPath, Electronic Arts – cel mai mare jucător de pe piaţa de jocuri video, şi gigantul american Adobe.
Anul trecut, Workspace Studio a înregistrat în 2017 afaceri de 4 milioane de euro, cu 60% mai mare faţă de anul precedent, din care o treime provine din comercializarea produselor Herman Miller, cele mai vândute produse fiind scaunele ergonomice.
„Cele mai cerute modele de scaune Herman Miller în România sunt Sayl, cu preţul între 300 şi 500 euro, în funcţie de volum, Mirra 2, care costă între 400-700 euro, în funcţie de volum, şi Aeron - 800-1.300 euro, în funcţie de volum”, a precizat Horaţiu Didea. El a adăugat că se observă o creştere semnificativă a interesului faţă de birourile cu reglare electrică pe înălţime, tot de la Herman Miller. „Şi acestea sunt un exemplu simplu de creştere a ergonomiei prin oferirea mai multor opţiuni de poziţii de lucru, inclusiv în picioare.”
Worskpace Studio este partener acreditat al Herman Miller din 2015, pentru a fi dealer autorizat al brandului american fiind necesară îndeplinirea unei serii de condiţii.
„Un dealer acreditat Herman Miller trebuie să aibă toate servicile şi capacităţile comerciale, logistice şi de management de proiect la cel mai înalt nivel (există o matrice specifică de evaluare), pentru a putea servi şi susţine orice client global Herman Miller în locaţia pe care o administrează, la un nivel de calitate cerut în SUA, sau oriunde este sediul central. Aceasta presupune capacităţi comerciale, logistice, de design şi project management evaluate de Herman Miller ca fiind de înalt nivel.”
La nivel global, businessul Herman Miller se ridică la 2,4 miliarde dolari, din care 180 milioane de dolari sunt generate de livrările din regiunea EMEA. Dintre acestea, aproximativ 70 milioane de dolari provin din vânzările realizate în Europa.

 

Articol aparut in editia BusinessMagazin din 28.12.2018