Profit - Bugetul alocat de companii pentru amenajarea spațiului de lucru a crescut, odată cu trecerea la un sistem de muncă hibrid

Workspace

Bugetul alocat de companii pentru amenajarea unui post de lucru a crescut cu 30% față de perioada pre-pandemie.

Această evoluție are loc pe fondul trecerii la un sistem de muncă hibrid și în condițiile în care companiile investesc în amenajarea sau reamenajarea spațiilor de lucru pentru a atrage angajații înapoi la birou.

Bugetul mediu alocat per angajat a crescut substanțial față de 2019, anul dinainte de pandemie. Astfel, organizațiile investesc în medie peste 2.500 euro/post de lucru, potrivit Workspace Studio.

Această cifră include și o cotă din spațiile comune, care au căpătat o importanță mai mare odată cu trecerea la munca în sistem hibrid.

Studiile arată că, în România, munca hibrid este preferată de aproape 75% dintre cei care își defășurau activitatea în birouri anterior pandemiei, astfel că organizațiile locale adoptă un sistem de muncă hibrid pentru procente ce variază între 20% și 100% dintre angajați. În acest context, amenajările și reamenajările de birouri vizează adaptarea spațiului companiei la acest sistem, punând accent pe zonele de socializare, colaborare și schimb de idei, precum și pe soluțiile de conectare între colegii care lucrează din birou și cei care lucrează remote.

Articol aparut in editia Profit